Gabriela Firea, promisiuni neîndeplinite după doi ani de mandat

Gabriela Firea, promisiuni neîndeplinite după doi ani de mandat
Publicat: 28/07/2018, 14:56

„Consider că proiectul de buget este realizat cu înțelepciune, cu o analiză judicioasă și cu multă chibzuință în ceea ce privește nevoile bucureștenilor. Ne-am axat pe proiectele de sănătate, educație și rezolvarea problemei aglomerației din Capitală. Dorim să eliminăm decalajele care sunt în acest moment între sectoare,” declara Gabriela Firea în aprilie 2017.

În mai 2016, cu câteva zile înainte de alegerile din București, într-un interviu oferit unui jurnalist, Gabriela Firea declara că primarul Bucureștiului trebuie să garanteze, în primul rând, un dialog cu societatea civilă, cu specialiștii din mediul academic, cu scopul de a identifica cele mai bune soluții la problemele din Capitală, garantând onestitate, transparență totală și multă putere de a se implica în rezolvarea problemelor acute din București.

La 5 iunie 2016, Gabriela Firea câștiga, cu astfel de promisiuni, Primăria Capitalei. Obținuse 246 de mii de voturi, cu 71 de mii mai mult decât candidatul USR – Nicușor Dan, dar jumătate din numărul primit de Sorin Oprescu, ca independent, în 2012 și aproape la fel ca Adrian Videanu (PDL) în 2005.

La mai bine de doi ani de la această declarație, raportul „Încă doi ani de vorbe goale” lansat de organizațiile ActiveWatch, CeRe și Optar arată, în schimb, slaba capacitate administrativă, lipsa de dialog și nerezolvarea problemelor din trafic. Ba mai mult de atât, pun sub semnul întrebării măsurile de ordin social, urban, cultural și – cel mai important – managerial, luate de primarul PSD, Gabriela Firea.

Ce zic autorii raportului:

1. Lipsa totală de transparență decizională și democrație locală – doar 4,28% din proiectele de hotărâre au fost publicate pentru dezbatere publică. O parte semnificativă dintre acestea au fost primite de consilieri cu câteva ore sau chiar în timpul ședinței de Consiliu General, iar accesul cetățenilor la microfonul de ședință este total interzis – poți maxim asista, dar nu îți poți spune părerea;

2. În primii doi ani de mandat, 23 de societăți comerciale au fost înființate de Primăria Capitalei, cu bugete importante regăsite în salarii, administrative și noi funcționari, care dublează activitatea din subordinea PMB.

Modul în care au fost numite conducerile acestora și modalitatea de cheltuire a banilor publici nu sunt cunoscute publicului larg și lipsește orice documentație cu privire la necesitatea și sustenabilitatea acestora;

3. Lipsa în București a unor politici sociale se resimte și în mandatul Gabrielei Firea, la fel ca în anii trecuți: persoanele vulnerabile sunt în continuare sărite din atenția și grija Primăriei. Așa cum spun autorii studiului, „sărăcia nu este pe agenda decidenților politici;”

4. În ceea ce privește mobilitatea urbană, Bucureștiul stagnează în continuare. Conform studiului, din cauza lipsei punerii în aplicare a Planului de Mobilitate Urbană, se pierd fonduri europene și chiar se poate compromite strategia.

Măsuri privind încurajarea mersului pe jos (de exemplu, accesibilizarea trotuarelor și eliminarea obstacolelor), cu bicicleta (implementarea unor piste pentru bicicliști), cu transportul public (reabilitarea stațiilor de tramvai și autobuz, benzi unice de circulație) sau noi parcări în București se lasă așteptate;

Și punctul 5, cu un ultim aspect, de-a dreptul ciudat și singular în istoria Bucureștiului: de la preluarea mandatului și la dorința expresă a Primăriei, dreptul de a protesta legal în zonele cunoscute pentru astfel de demersuri este aproape imposibil– câteva asociații fantomatice, dar cu legături strânse cu membri ai partidelor de guvernare, au obținut acordul primăriei de a protesta permanent, 24 din 24 de ore, timp de 12 luni. De exemplu, în fața sediului PSD sau în zona Primăriei Capitalei. Doar că, dacă treci periodic prin cele două locații, se poate lesne observa că activitatea de „protest” lipsește cu desăvârșire.

Ușor ironic și ca o măsură pozitivă luată de primărie, autorii studiului amintesc delimitarea liniei de tramvai 21. Posibil să mai existe și altele, precum desele concerte, târguri, apariția de noi statui etc.

Așadar, pentru distracție, Primăria Capitalei are – cu siguranță – un buget nelimitat. Pentru restul, pune pe viitor un întreg mecanism de societăți comerciale – discutabile, spun experții – să preia aceste atribuții. În acest timp, un spital oncologic se construiește din bani privați, datorită asociației Dăruiește Viață.

Dar această activitate a primarului Gabriela Firea trebuie pusă și analizată și din perspectiva evoluțiilor politice care i-ar putea schimba cariera: să nu uităm că actualul primar al Bucureștiului este persoana politică acreditată cu cele mai mari șanse la fotoliul de președinte al României, din partea Partidului Social Democrat.

Într-un sondaj realizat de centrul CURS în luna mai a acestui an, la întrebarea – „Ce părere aveți despre următoarele personalități politice…?”, Gabriela Firea îi depășește pe actualul președinte Klaus Iohannis și pe liderul ALDE Călin Popescu Tăriceanu, cu un procentaj de 44% la capitolul încredere/imagine – „bună / foarte bună”, față de 42% și 35%.

În loc de concluzie, o declarație a Gabrielei Firea, din martie 2018, întrebată dacă va lăsa Primăria Capitalei pentru o candidatură la Președinția României:

„Nu, chiar nu, îmi doresc foarte mult să duc la bun sfârșit toate proiectele de la Primăria Capitalei. Sunt multe, complexe, ele nu pot să se rezolve peste noapte, pentru că am preluat cu toții o problemă a infrastructurii în Capitală și Bucureștiul s-a dezvoltat destul de haotic, iar preocuparea mea principală este la Primăria Capitalei.”

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Liviu Dragnea face un anunț surprinzător. Candidatul pe care îl susține la scrutinul de duminică
Lumină misterioasă pe cerul Ploieștiului, noaptea, la ora 23:57. 'Odată cu acest sunet dubios, s-a...
FOTO. Vedeta din filmele pentru adulți s-a cuplat cu un milionar controversat din fotbal
Polonia, îngrijorată de escaladarea conflictului în Ucraina: „Simțim că necunoscutul se apropie”
Adriana Bahmuțeanu, dispusă să se mute în casa lui Silviu Prigoană pentru a fi alături...
„Cel mai singuratic om din lume” trăiește la -70 grade, la 5 ore distanță de...
Dmitri Medvedev, în culmea satisfacției, după atacul rusesc cu noua rachetă balistică: „Asta ați vrut?...
Lidia Buble, înșelată cu cine se aștepta mai puțin: 'Era angajata noastră'
Andreea Bănică, noi imagini HOT pe internet. Fanii au crezut că nu văd bine: solista...
Impact uriaş pentru România după ce va adera şi terestru la Schengen
Ghiță a murit pe loc, în mașina ruptă în două, în Maramureș. A fost găsit...
O nouă taxă pentru românii care stau la bloc. Când va fi introdusă și cât...
Avem TESTAMENTUL lui Silviu Prigoană! Surpriză MAXIMĂ pentru Adriana Bahmuțeanu
Amendă pentru depășirea vitezei legale cu până la 10 km/h?
Istoria alegerilor prezidenţiale din România: de la căderea comunismului la democraţia europeană
Structură ENIGMATICĂ găsită în jurul unei stele din afara galaxiei noastre
Complet interzis la TV și internet în România. Legea intră în vigoare mâine la ora...
Harry și Meghan, pe drumuri diferite. Nu se mai ascund. Artificii la Casa Regală
Horoscop weekend 23 - 24 noiembrie 2024. Ce zodii sunt binecuvântate de Univers în aceste...
„Un prunc” Igor Cuciuc, primele declarații despre cel de-al doilea copil, după moartea tragică a...
Adriana Bahmuțeanu, despre relația cu fostul soț din ultima perioadă. Ce i-au spus copiii ei...
A îngropat Dana Roba securea războiului cu părinții lui Daniel Balaciu? Cum a decurs întâlnirea...
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Nevasta mea s-a îmbrăcat în polițistă și mi-a spus..
Motive să fim optimiști: Inovațiile din știință care fac lumea mai bună